Comentariul autorului:
Periprava se află în Delta Dunării și una din cele mai greu accesibile localități din România. Lângă acest sat, a funcționat în anii 60 și 80 cel mai mare lagăr de muncă forțată din Europa de est : Formațiunea 0830 Periprava.
Peisajul natural și antropic al teritoriului este marcat de perisabilitate și uitare. Solul adus de Dunăre, Pădurea Letea plantată de pasări migratoare, Lipovenii, localnici, stabiliți aici din cauza prigoanei pentru credința lor sunt straturile depuse. La acestea se adaugă și urma deținuților în teritoriu.
Prezentul proiect își propune să marcheze locuri ale traumei colective, precum:
1.Locul unde acostau deținuții, printr-un Muzeul plutitor, amenajat pe un șlep asemănător cu cel în care erau ținuți;
2.Secția principală „Periprava centru” marcată de un sit memorial;
3.Secția secundară Grindu - turn de observație de unde se poate vedea Delta și întinderea lagărului. Acestea sunt unite printr-un traseu pe apă, pe canalul Cardon, pentru construirea căruia au fost aduși deținuții.
În continuare, traseul include Delta, adevăratul memorial săpat în teritoriu, care nu ar fi accesibilă fără efortul deținuților: ruinele, canalele, digurile care poartă rămășițele acestora și stau mărturie a privării lor de tinerețe și de viață.
4.Columbarul din cimitir, se poate vizita la întoarcere pentru cazare, in sat. Aici se poate aprinde o lumânare sau se poate contempla condiția umană.
Sezonier, muzeul plutitor pornește pe Dunăre, vestind povestea locului.
Astăzi situl fostei secții PERIPRAVA CENTRU reprezintă doar o parte din intravilanul comunei, pe care se încurajează serviciile comerciale si turistice. Singurele vestigii rămase și care au legătură directă cu acesta si poartă însemnul martiriului sunt fosta clădire a comandamentului (astăzi hotel) și pardoseala barăcii principale unde erau torturați deținuții.
Propunerea constă în convertirea actualului hotel într-un muzeu documentar si împrejmuirea rămășitei fostei barăci centrale cu pavilioane expoziționale, despre viața deținuților, legate printr-un traseu muzeal. Peste pavilioane planează o boltă care protejează vestigiul si da o aura sacra acestui loc de sacrificiu.
Noua clădire nu este accesibila direct din exterior. Intrarea se face doar prin vechea clădire coborând apoi urcând, printr-un spațiu subteran. Planul fostei barăci in cazul de față se transformă într-o rețea rectangulara, muchiile ei se transformă în axe de construcție a noilor ziduri.
Cărămida (din ruinele fostelor locuințe ale gardienilor) este un material prețios deoarece a fost îmbibat de sudoarea și sângele celor chinuiți. Ea închide spațiile și este eliberată de capacitatea portantă, stând pe o structură de beton. Mai mult, acest material oferă confort termic datorita proprietăților de inerție termica. Stuful, material local, dar și cu însemnătate pentru viața deținuților, protejează de intemperii iar dacă va fi lăsat uitării, va cădea lăsând sa se vadă cărămida roșie de la interior, asemeni unei răni in carne.
