Amenajare interioară Let`s Coffee

Autor(i):
Marius Cătălin Moga
Colaboratori:
Vlad Sulea, Florin Brățan, Reborn Bicycles
Localizare:
România, jud. Cluj, Cluj-Napoca

Comentariul autorului:

Proiectul conturează un local nou în Cluj în jurul căruia deja există o comunitate de oameni creativi care se întâlnesc, discută și se relaxează în timp ce savurează o cafea de bună calitate. Proprietarii, un cuplu tânăr, au fost nevoiți să-și schimbe locația iar cu această ocazie au dorit sa îmbunătățească designul noului spațiu. Au fost păstrate însă o serie de elemente reprezentative existente în vechea cafenea: aparatul pentru cafea La_Marzocco, bicicleta Reborn și ideea efectului de cutie neagra creat pentru a accentua cel mai important aspect - utilizatorii spațiului. Funcționalitatea cafenelei într-un spațiu restrictiv, de mici dimensiuni a fost soluționată prin intermediul a doua intervenții. Prima, un perete negru în spatele căruia se afla baia și spălătorul, totodată reprezentând suportul pentru bicicleta suspendata. A doua intervenție o reprezinta barul propriu-zis care separa zona TO GO de zona TO STAY și deopotriva funcționează ca un piedestal pentru aparatul de cafea. Lângă zona TO GO, condimentele și pachetele de cafea prăjită sunt expuse într-un raft montat pe perete. Culoarea originala a pardoselii a fost păstrată datorită prezenței sale vibrante, iar alături de intervențiile din lemn de acacia, conferă o atmosfera prietenoasa.

zoom in zoom out fit height fit width close panel