Comentariul autorului:
Imobilul de locuințe este amplasat într-un context dominat de blocuri din perioada comunistă și de prezența ruinelor Morii lui Assan.
Conform temei de Proiect, Imobilul cuprinde 12 tipuri de Apartamente cu suprafete variate si 2 sau 3 camere, din totalul de 16 Apartamente, distribuite pe 5 nivele (Parter – Etajul 4).
Proiectul încearcă să aducă un aer proaspăt în zonă prin volumul compact fațetat, negând lungimea exagerată a cladirilor alăturate. În acelaşi spirit, fațadele primesc goluri pătrate, de dimensiuni diverse şi distribuite aleator în volumetrie, în contrast cu registrele orizontale și verticale ale blocurilor existente. Cu toate acestea, se apelează la motive tradiționale românești (balcanice) pentru a decora ferestrele, fațadele și casa scării.
Într-un context cu reminiscențe comuniste majore și într-o perioadă în care arhitectura este supusă globalizării ubicue, am dorit ca locatarii din cartier şi mai ales cei din acest imobil să privească aceste interpretări grafice tradiționale, aducându-le aminte de cultura lor.
De asemenea, încercând să rezolv problema amplasării unităților exterioare de aer condiționat pe fațadă, am propus o soluție-prototip în care aceste echipamente au fost amplasate într-o nișă din grosimea zidăriei, mascată cu un panou perforat cu goluri în forma motivelor tradiționale.