Ediții: 2023 | 2021 | 2018 | 2016 | 2014 | 2012

Cultura Central Europeană reflectată în evoluţia gândirii arhitecturale şi urbanistice 1700-1945

Autor:
Gabriel Szekely
Cartea are la bază teza de doctorat cu acelaşi nume - lucrare finalizată în anul 2007 sub îndrumarea Prof. dr. Arh. M. Caffe.
Cartea este o ”istorie culturală” care are ca temă evoluţia fenomenelor legate de arhitectură şi urbanism în zona Banatului în perioada 1700 -1945. Studiul evoluţiei arhitecturale este corelată în carte cu evoluţia arhitecturii europene în general şi cu curentele şi stilurile care se succed în cele două capitale ale Imperiului Habsburgic - Viena şi Budapesta. Atât în arhitectură cât şi în urbanism evoluţia este complexă, deoarece arhitecţii şi meşterii din Banat nu urmăresc doar în anumite cazuri cu fidelitate opţiunile stilistice din capitale. În paralel cu influenţele occidentale se remarcă în timp şi inovaţiile locale ale constructorilor. Arhitectura cultă este cea care impune de obicei stilul marilor edificii din oraşe, în timp ce meşterii creează o arhitectură vernaculară barocă, mai târziu eclectică, în sate şi la periferiile oraşelor.
Lucrarea descrie proiectanţii din perioadele studiate: inginerii militari austrieci, meşterii constructori, arhitecţii diplomaţi. Sunt studiate locuinţele urbane din zona Banatului, care au păstrat timp de două secole cu fidelitate tipul de casă nobiliară vieneză, cât şi cele din perioada interbelică.
Cartea tratează şi evoluţia stilurilor faţadelor în diferitele perioade. În toată perioada 1800-1945 alegerea stilurilor faţadelor este o problemă culturală complexă. Arhitectura cultă se integrează în arhitectura vernaculară a zonei. În acelaşi timp secessionul central european, cu diferitele ei variante aduce pe faţade inclusiv motive populare. Este studiată şi evoluţia în timp a arhitecturii oficiale. Palatele de raport ale burgheziei devin după anul 1900 din ce în ce mai mari şi mai variat decorate. Ele reuşesc să reflecte ca şi interioarele vremii starea de spirit şi aşteptările comanditarilor. În perioada studiată, pentru burghezia din Banat, arhitectura cultă este una dintre principalele mijloace de integrare (sau reintegrare) în cultura europeană a momentului. Evoluţia arhitecturală este corelată în carte cu evoluţia economică şi culturală a societăţii, cât şi cu structura populaţiei din punct de vedere al grupurilor etnice, al meseriilor practicate etc. În timp stilurile, opţiunile oamenilor, raportarea la fenomenele culturale se modifică şi evolează.
Lucrarea urmăreşte de asemenea evoluţia urbanistică a oraşelor Timişoara şi Arad, profund diferite una de cealaltă, şi evoluţia diferitelor tipuri de spaţii urbane specifice.
Cartea a fost publicată până acum în aproximativ 500 de exemplare. Ea a fost finaţată şi achiziţionată de următoarele instituţii: Consiliul Judeţean Timişoara, Primăria Arad, Consiliul Judeţean Arad. În acest fel cartea a ajuns în foarte multe biblioteci şi instituţii de cultură din Timişoara şi Arad.

Panouri pentru expoziție

Click pe panouri pentru a le vedea la mărimea orginală (se vor deschide într-o fereastră nouă)