Construind idei – o introducere în teoria arhitecturii

Jonathan A. Hale este profesor de teoria arhitecturii la Departamentul de Arhitectură al Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii din Nottingham, Marea Britanie. S-a specializat în critica de arhitectură şi în cercetarea din domeniile fenomenologiei arhitecturii şi teoriei tehnologiei. Traducerea în română a uneia dintre cărţile sale esenţiale este motivată în primul rând de o necesitate educaţională: accesul mai facil al studenţilor la un corp de concepte şi discursuri esenţiale, fără de care nu se poate concepe un învăţământ de arhitectură cu adevărat mobil. Volumul vine în sprijinul direct al cursurilor specifice de teoria arhitecturii din primii ani de studiu, dar şi în articularea mai coerentă a unui orizont intelectual necesar activităţii practice de atelier.
Cartea a luat naştere dintr-un curs cu seminarii predat de autor la Universitatea Drexel din Philadelphia, în 1996, iar structura ei reflectă un proces pedagogic coerent: fiecare capitol este urmat de sugestii pentru lecturi viitoare. Aşadar, aceastea introduc studentul arhitect într-un mod accesibil în lumea conceptelor şi discursurilor profesionale, lăsând un loc generos dezvoltărilor specifice ulterioare.
Capitolul introductiv invită cititorul la depăşirea conflictului tradiţional dintre practica la planşetă şi teoria promovată de critici specializaţi. Mai mult, precizează în mod pertinent rolul teoriei în climatul prezent, în speranţa că aceasta are capacitatea de a cataliza schimbări în societate şi de a propune noi condiţii culturale pe baza cărora arhitectura s-ar dezvolta. Vorbim astfel de viziuni asupra lumii: primele două capitole confruntă conflictul dintre înţelegerea arhitecturii ca inginerie sau ca artă, accentuînd problemele de semnificaţie. Următoarele trei, grupate sub tema modelelor de interpretare, sintetizează aspecte fenomenologice (reconsiderarea corpului), semiotice (sistemele de comunicare) şi de critică socială (gândirea de stânga şi chestiunea ideologiei).
Punctând momentele cheie în tradiţia filosofică a interpretării, concluzia gravitează în jurul necesităţii articulării hermeneuticii critice în teoria arhitecturii, în contextul „conflictului interpretărilor” şi instabilităţii semnificaţiilor formulate de Paul Ricoeur. Autoînţelegerea noastră profesională depinde în mod esenţial de acest model intelectual al abordării dinamice a tradiţiei.