Ediții: 2023 | 2021 | 2018 | 2016 | 2014 | 2012

Cafenea / club biliard Ploieşti

Autori:
Dorin Ştefan Adam, Maria Mădălina Iftimi
Localizare:
România, jud. Prahova, Ploieşti, Şoseaua Nordului vezi harta
Înainte de amenajarea clubului de biliard şi a cafenelei, spaţiul a găzduit un salon de înfrumuseţare: toată desfăşurata, ce se întinde pe 50m lungime, împărţită în module, îmbrăcate în deja bine cunoscutul tapet de salon, fărâmiţând spaţiul destul de îngust, de altfel (5.30m lăţime).
Cele doua braţe ale întregului etaj pe care s-a intervenit, constituind cele două spaţii (cafeneaua şi biliardul)
Este vorba despre o masa pe care am manufacturat-o pentru o amenajare a unei cafenele din Ploieşti, împreună cu mare parte din mobilierul de acolo.
Masa miriapod are multe picioare (respectiv 72 picioare), după cum şi denumirea. Ne-am imaginat-o ca pe un animăluţ lung, ce se mişcă prin spaţiul îngust al cafenelei, în care trebuiau băgaţi cât mai mulţi oameni (cerinţe de profit), modalitatea de a amplasa respectivele picioare foarte subţiri (bare de 6mm) schimbându-se de mai multe ori, pentru că în timpul proiectării ne-am tot lovit de un balans neaşteptat.
Pe lângă ideea de miriapod, inspiraţia a mai venit şi de la cunoscutele mese de pomana, acelea lungi, unde toată lumea vorbeşte cu toată lumea, indiferent de distanta, chiar dacă trebuie să te mai apleci pe spate sau pe faţă, ca să ai contact vizual cu partenerul de discuţie. Până la urmă, este vorba despre comunicare.
Din punct de vedere tehnic, masa a fost realizată din tablă de inox, proiectată de MÂNADELUCRU, şi manufacturată cu ajutorul prietenului nostru, ing. Dan Ciceu, în atelierul de lucrări în metal al cărui producem majoritatea pieselor de care avem nevoie.
Pe parcursul procesului, masa a mai suferit câteva schimbări, din cauza imperfecţiunilor rezultate din şantier, respectiv a neplaneităţii şapei pardoselii, adăugândui-se ulterior câteva picioare, pentru o mai mare stabilitate.

Panouri pentru expoziție

Click pe panouri pentru a le vedea la mărimea orginală (se vor deschide într-o fereastră nouă)