Ediții: 2023 | 2021 | 2018 | 2016 | 2014 | 2012

Biroul negru - extindere birou

Autori:
Gábor Tóthfalusi, László Tulogdy
Colaboratori:
arh. CECĂLĂŞAN Ioana- Tektum
structura: prof. dr. ing. KISS Zoltán
instalaţii: ing. MARIAN Aurelian, ing Paul BIRIŞ
Beneficiar:
SC. PLAN31 SRL, Cluj
Localizare:
România, jud. Cluj, Cluj-Napoca, Piaţa 14 Iulie nr. 16 vezi harta
Indicatori:
RH: P+E / Sd: 334,15 m2 / Su: 279.29 m2 / POT: 34,9% / CUT: 0,6
Întroducere
În primăvara anului 2009 am fost contactaţi de către o firmă de proiectare structurală în scopul de a le propune o soluţie rapidă de extindere pentru sediul lor. Datorită creşterii numărului de colaboratori, a fost necear crearea unor spaţii noi de lucru noi, de discuţii, şedintă de recepţie bine definite. Dimensiunea şi numărul grupurilor sanitare era insuficient.
Calea
Am început procesul de creaţie cu aceste date. Le-am prezentat schiţele. Au fost de acord la prima vizionare... Între timp şi beneficiarii au realizat că trebuie să renunţe la o implementare rapidă a proiectului deoarece atât complexitatea intervenţiei cât şi starea tehnică a casei vechi nu corespundeau exigenţelor. În final ne-au rugat să reamenajăm tot imobilul atât în interior cât şi în exterior pană la cel mai mic detaliu (până la nivel de clanţă). A fost un proces lung în care am regândit întregul imobil, am subzidit, am adâncit subsolul, am demolat scara,etc, la sfârşit rămânând doar zidurile exterioare şi şarpanta existentă (pe care în final le-am consolidat).
Conceptul
Terenul şi imobilul se află într-un zonă rezidenţială a cartierului Grigorescu care mai pastrează multe clădiri valoroase ale oraşului, pe un teren de colţ, vis a vis de un mic parc. Conceptul casei a fost determinat de marcarea colţului printr-un gest simplu, care să detaşeze volumul de vechea construcţie. Extinderea este un volum compact cu boltă, al cărei colţuri diagonal-opuse au fost decupate de goluri. Restul este doar muzică de acompaniament atât de necesară la realizarea unei lucrări. Ca si consecinţă au apărut detaliile de închidere ale faţadei, detaliile de grinzi, închideri de tâmplărie, etc.
La casa existentă, conform cererii beneficiaului, am renunţat la balconul existent. Planimetria, nu prea reuşită, în formă hexagonală a fost ruptă de doi pilastrii de cărămidă, în acest mod propunând să diminuăm stângăcia casei existente. Pe faţada nordică am mărit golurile de tâmplărie.
Materiale folosite
Am optat pentru o cărămidă aparentă de nuanţă închisă (gri-cafeniu), învelitoare de tablă Rheinzink antracit, tencuiala gri, solcu, pervaze andezit. Am completat cu placaje de lemn meranti de culoarea mierii.
Structura
Structura nouă este din beton monolit pe care am pus izolaţie termică, strat de aer ventilat şi placare de cărămidă aparentă sau tablă Rheinzink.
Interioare
Proiectarea şi reproiectarea interioarelor a fost foarte importantă pentru a stabili brandul şi imaginea firmei. Beneficiarii au o filozofie de lucru dinamică, mulţi dintre ingineri fiind tineri. În general sunt axaţi pe proiectarea structurilor de betoane prefabricate pentru lucrări autohtone sau din străinătate. Având aceste premize am considerat oportună menţinerea aparentă, în unele locuri, a structurii de beton (ziduri, scara). Am stabilit să realizăm masa din camera directorului si cea din secretariat din beton aparent pentru care am folosit un limbaj in memoriam Carlo Scarpa.

Panouri pentru expoziție

Click pe panouri pentru a le vedea la mărimea orginală (se vor deschide într-o fereastră nouă)