Comentariul autorului:
Acest proiect face parte dintr-un şir de proiecte de mici amenajări ale domeniului public din spaţiul rural, realizate de Larix Studio într-un context dificil: fonduri limitate coroborate cu preţuri standard de referinţă prost gândite, cu licitaţii mult subevaluate câştigate la preţul cel mai mic.
Lucrarea de faţă propune organizarea spaţiului pieţii agroalimentare ca un loc comunitar de întâlnire şi încurajează interesul şi încrederea sporită a oamenilor în produsele locale, tradiţionale. Prin tema de proiectare s-a dorit sprijinirea prezenţei pe piaţă a producătorilor din zonă. A fost ales locul "pieţii" deja existente, de fapt un spaţiu situat lângă un canal săpat ca măsură de prevenire a inundaţiilor, spaţiu fără nici-o altă amenajare în afară de pietrişul aşternut. Din sit se deschide o panoramă amplă spre munţi, respectiv spre sat, acesta din urmă fiind caracterizată prin aglomerarea volumelor simple de acoperişuri geometrice, răsărind dintr-o vegetaţie abundentă.
Ideile de pornire au fost multiple: pe de o parte, tocmai această prezenţă a acoperişurilor (în speţă, cel al şurelor), iar pe de altă parte, un dans popular din zonă (hejsza), rămas din evul mediu, asemănător horei, în care dansatorii se sprijină oarecum unii pe ceilalţi. Exact aşa cum ar trebui să facă şi producătorii locali dacă doresc să pătrundă şi să se afirme pe piaţă.
Piaţa propriu zisă astfel este un acoperiş ce formează un singur volum curbat, dar care este fracţionat pe bucâţi (prin cota învelitorii) astrfel încât în comunitatea oferită de volumul unic există totuşi spaţii individuale bine definite. La unul din capetele acestei zone acoperita au fost amenajate grupurile sanitare, respectiv chiuvetele necesare pentru spălarea legumelor/fructelor cumpărate în piaţă.
Ca trimitere la trecut - în perioada interbelică existând aici o cooperativă a producătorilor, celebra asociaţie "Hangya" (furnica) - şi din dorinţa de a utiliza cât mai multe materiale locale - în ideea de a încuraja cumpărarea produselor autohtone - am utilizat într-o proporţie covârşitoare scânduri, şipci, grinzi produse în sat, piatră de râu sau extrasă din cariera satului. Manopera este de asemenea locală, construcţia fiind realizată de gospodărirea comunală.
Dincolo de funcţia propriu-zisă, în mijlocul pieţii s-a amenajat - în jurul unei fântâni - o bancă rotundă, amplasată la o cotă inferioară faţă de cota +/-00 a pieţii. Această fântână „arteziană” utilizează o cantitate mică de apă, care este dirijată printr-o canelură în spirală prin toată zona mediană destinată discuţiilor – ilustrând faptul că şi cu resurse minime şi modeste se pot obţine uneori rezultate convenabile. Poziţionarea privilegiată în centru, situaţia ferită (de zidul de piatră ce oarecum aduce aminte de zidurile de incintă a bisericilor din zonă) şi perceptibilitatea în continuare a peisajului mare înconjurător, coroborată cu prezenţa apei curgătoare (atât spirala menţionată mai sus, cât şi pârâul din vecinătate) conferă a acestui loc pentru discuţii posibilitatea de a crea contacte interumane, în situaţia când mai multă lume se aşază aici. În această idee s-a ales un iluminat de noapte adecvat, care să facă posibilă utilizarea spaţiului şi ca loc de întâlnire.
Nu în ultimul rând s-a avut în vedere situarea locului pe malul apei. Din păcate, cu ocazia unor lucrări de prevenire a inundaţiilor, albia pârâului Mădăraş a fost aproape complet betonată, devenind un zid vertical, fără a permite accesul la apă. Fiind realizat cu fonduri LEADER – şi deci având la dispoziţie termene scurte – proiectul a fost defalcat în două faze, pentru a se evita blocarea obţinerii finanţării din cauza procedurilor anevoioase de acordare a avizelor de la ape.
Etapa a doua a proiectului propune lărgirea albiei în dreptul pieţii şi realizarea unui mic amfiteatru orientat spre cursul de apă, care să permită coborârea la nivelul acestuia, precum şi organizarea unor mici evenimente, având pârâul în fundal.
Datorită limitării preţurilor de referinţă, nu a fost posibilă utilizarea în intregime a pietrei naturale. Totuşi, ami reuşit folosirea ei în cadrul unor inserţii de piatră cubică tocmai din motive educaţionale: deşi piatra naturală e mai scumpă, ea rezistă mult mai mult în timp şi nu va trebui schimbată peste un deceniu / aşadar ar merita ca să se facă mai puţine investiţii, dar de calitate.
În cazul materialului lemnos, am pus accentul pe protecţia fizică a lemnului, respectând bagajul de cunoştiinţe foarte vast acumulat în timp în zona noastră, dar din nefericire neutilizată azi de majoritatea constructorilor din zonă. Idea de bază este orientarea scândurilor/grinzilor în aşa fal, ca crăpăturile să nu apară pe partea expusă ploii, nodurile să fie protejate re precipitaţii iar acoperişurile să fie cât se poate de abrupte. Constructorul a fost şcolit în acest sens odată cu începerea lucrărilor, iar prezenţa frecventă pe şantier - datorită faptului că nu ne angajăm în proiecte la distanţă – a eliminat posibilitatea de poziţionare greşită a materialului lemnos, cu puţine scăpări, care la insistenţa noastră au fost refăcute.
