Locuinta de vacanta, Moltenia

Autor(i):
Ionut Constantin, Anca Mihaela Constantin
Colaboratori:
structura: Alexandru Mitrache
instalatii: Marius Florescu
Localizare:
România, jud. Olt, Teslui

Comentariul autorului:

Începere lucrări mai 2017 - Locuinţă finalizată decembrie 2017

S teren = 25300mp (împrejmuită pe 4000mp/zona delimitată de curte)
S construită = 70mp
S desfăşurată construită = 140mp
S utilă parter = 56mp
S utilă etaj mansardat parţial = 52mp
S utilă desfăşurată = 108mp

Sa va povestim demersul proiectului şi al execuţiei ... aventura lucrurilor recuperate:
Uneori în proiectarea de arhitectură lucrurile frumoase pot să plece de la o dorinţă, un GÂND care se vrea să devină realitate. De ce GAND?...a fost aşa...cum ar fi dacă?; oare este posibil?; putem integra lucruri medii ca buget şi elemente recuperate?; aş vrea sa fie casa în care să uit de agitaţia oraşului, locul de la bunica şi atmosfera de vacanţă...o mică parte din ce a fost cândva atmosfera de la ţară.
Atâta timp cât am avut aceste impulsuri din partea proprietarului, am înţeles că ceea ce noi urmărim să imaginăm şi să proiectăm trebuie să satisfacă şi să atingă mai ales acest obiectiv: „în vacanţă acasă” , un loc al refugiului faţă de agitaţia vieţii cotidiene.
Din punct de vedere funcţional casa este organizată astfel:
- În zona de parter a fost pus accentul pe realizarea unui spaţiu vizual şi funcţional cât mai deschis: zona minimală de acces, zonă mică de depozitare mascată de o nişă, grup sanitar; zona de living comunică cu locul de luat masa şi preparare a bucatariei. Atât livingul cât şi locul de luat masa se deschid complet către pădure prin suprafeţe vitrate de dimensiuni maxime permise de structură.
- În zona de la etaj sunt prevazute doua dormitoare şi o baie.
Compoziţional, masa creată este armonios compusă şi integrată în context, încercând ca gabarit general să se înscrie într-un cub.
La nivel de secţiune şi percepere a spaţiului interior din cele două dormitoare, fiecare zonă prinde şi o bucată din partea de pod, se permite astfel o înalţare a camerei către zona vitrată. În fiecare dormitor a fost gândită o zonă mai specială – patul încastrat în nişa lui, eliberând spaţiul camerei, respectiv zona de mini podest amenajat pentru a putea admira relaxat peisajul exterior. În zona de parter, locul de luat masa şi partea de living sunt separate parţial de zona de sobe încastrate şi şemineu (punctul de foc si de adunare a familiei).
La interior am lucrat mult şi cu elemente recuperate care au fost integrate :
- Bârnele de lemn – lăsate aparent pentru a se vedea textura şi vechimea lor, dar în acelaşi timp integrate şi în sistemul structural al casei;
- Cărămida recuperată - lăsată aparent în zona pereţilor de închidere exterioara;
- Sobele – recuperate şi integrate, recompuse încât poziţia lor în casă să asigure atât încălzirea parterului, cât şi a zonei de etaj pentru a reda ideea vetrei din casa ţărănească (eficientizarea cât mai mult pe partea de consum de lemne pentru încălzire).
Proiectul realizat a reuşit să pună în operă cu investiţii minime şi să aducă în imaginea proprietarului memoria casei batrâneşti, folosind principii precum recuperare, integrare, refolosire şi adaptare.

zoom in zoom out fit height fit width close panel