GM7 Mediator

Autor(i):
Lilian Captari, Iana Captari
Localizare:
România, București
Indicatori:
RH: S+P+7E / Sd: 4000 m2 / Su: 3200 m2 / POT: 65% / CUT: 3,2

Comentariul autorului:

Acest proiect reprezinta o reabilitare fata de situatia existenta . In 2004 exista un P.U.Z. aprobat care reglementa situatia pentru acest imobil. Noi am venit cu o alta propunere de modificare a P.U.Z.-lui si am propus o solutie pentru reabilitarea situatiei create ( P.U.Z.- ul fiind criticat in comisia de urbanism - ca solutie nereusita de arhitectura) - proiect ce a primit toate avizele necesare acelor vremuri. Pe langa aprobarea de urbanism solutia a fost acceptata si la Ministerul Culturii. Pentru noi acest demers a fost o provocare si o dorinta de a demonstra ca proiectele sunt diferite si in multe cazuri nu se pot resuma doar la regulamente locale. Arhitectii trebuie sa aiba ocazia sa experimenteze cu diferite spatii construite si neconstruite, fie ele monumente istorice sau de arhitectura. Noi am incercat sa propunem o cladire ‚’’mediator ’’ intre Imobilul de birouri de la Gh. Manu nr.5 si fosta Scoala de Balet de la Gh. Manu nr.9 - deaceia consideram ca este o reabilitare a spatiului orasenesc - nu doar a unei cladiri.
Solutia propusa ofera un fundal pentru fosta Scoala de balet. Racordul cu Monumentul Istoric ’’Spiru Haret’’ se face prin - neatingere.... in compozitie aerul si sticla profilata ( U-glass) contureaza o curte urbana de ~12 m inaltime intre cele 4 cladiri
Prin interventia in cauza am incercat sa obtinem un volum poros si usor, efect care poate sa ofere un fundal pentru cladirea de la Gh.Manu nr.9. Acest demers a dat nastere numeroaselor detalii si mini - volume, care permit aerului sa circule, creind senzatie de cursivitate. Printr-o serie de panouri metalice perforate am putut mentine integritatea volumului. O curte interioara leaga prin neatingere cele doua volume - ’vechi si nou’ intr-un singur organism, care comunica printr-un material neutru - sticla profilata. Sigur abordarile pot fi diferite, dar noi ne-am propus ca aceasta constructie sa poata juca rolul de mediator intre cele doua arhitecturi existente ( Gh.Manu nr.9 si Gh.manu nr.5).Am considerat ca avem oportunitatea sa renovam monumentul istoric si s-a reconditionam intreg spatiul urban, care era lasat in paragina la finele anilor 2004. Modificarea de P.U.Z. existent si aprobarile legale au dus la un scenariu urban unic si o rezolvare arhitectonica deosebita succedata de o executie atent coordonata.

zoom in zoom out fit height fit width close panel