Comentariul autorului:
RESTAURARE ŞI REVITALIZARE ARHITECTURĂ TRADIŢIONALĂ – CASĂ DE MUŞCEL – CÂMPULUNG
Lumină, Culoare, Viaţă…
Această casă nu este declarată monument istoric. Era doar o casă veche. Astăzi acest fel de case sunt condamnate la moarte prin demolare… direct cu buldozerul şi aruncate la groapa de gunoi. Nimic nu se mai recuperează din ele. Această casă a avut şansa să fie o parte dintr-un imobil, deasupra uşii căruia scrie 1895. A fost construită de o familie cu copii, Nicolau cu numele, ca parte ce conţinea dependinţe, bucătărie, salon, anexe.
În perioada comunistă fiind naţionalizată, a fost locuită tot de familii cu copii, ce s-au perindat 50 de ani în căutare de spaţii locative. După revoluţie a fost retrocedată doamnei Nicolau, care a îmbătrânit într-o singură cameră, aşteptându-şi soţul Vasile Nicolau care murit în lagărul de muncă forţată de la Canal – Dunăre-Marea Neagră, această veste fiind aflată însă după mulţi ani… În anul 2001, partea de casă cu arhitectură tradiţională, cu prispa închisă cu geamuri spre sud, a fost vândută, fiind cea mai deteriorată, “scumpă de întreţinut” şi veche, ploaia trecând de fiecare dată prin acoperişul spart… A fost cumpărată de o familie cu copii. Aceasta a fost şansa ei. De atunci trăiesc împreună…Lumină, Culoare, Viaţă…Casa s-a colorat şi a prins viaţă. Prin bătrâna prispă, restaurată, intră lumina, încălzind sau umbrind funcţie de poziţia soarelui pe cer, iar noaptea se văd stelele. La Câmpulung, în Muşcel, acest spaţiu se numeşte sală.
O sală cu stâlpi, ce se mărgineşte în peisaj, într-o arhitectură a infinitului, în care copiii cresc oameni mari, “trăind fericiţi până la adânci bătrâneţi”… Soluţiile de amenajare au fost disputate de doi arhitecţi ce descoperă încă valenţe noi, uimitoare, de luminozitate, reflecţii şi fluenţă a spaţiului, uitate demult, dar caracteristice arhitecturii tradiţionale româneşti. Prispa închisă cu sticlă este un arhetip al arhitecturii noastre, iar inovaţie astăzi este peretele cortină. Peretele cortină însă nu are scară, lăsând omul fără sprijin, în faţa spaţiului imens pe care îl poate percepe . Recuperarea reperelor unui rastel cartezian de rame subţiri al tâmplăriei din lemn, conduce la o colecţie de tablouri ale peisajului, o ordonare a infinitului cu abcise şi ordonate, necesară înţelegerii minţii noastre şi un ceas solar - prin umbra ce baleează pe podele, dar şi un observator astronomic - prin mişcarea poziţiei stelelor, dintr-un câmp în altul al ochiurilor de geam. Proporţia dintre material şi ideal este dată de umbrele subţiri ale lemnului, sablarea unor mici bucăţi de geam, filigamul decupat al fulgilor de zăpadă, cu lumina infinită condusă spre spaţiul domestic al casei, într-un sens şi - deschiderea unghiulară a pleoapelor ochilor noştri prin caroiajul transparent către linia orizontului, în celălalt sens, cel al aspiraţiilor fiecăruia dintre noi. Arhitecti Anca Mihaela Coşa şi Adrian Coşa, Art Contur Design SRL Câmpulung
